media
РЕПУБЛИКА СРБИЈА
АУТОНОМНА ПОКРАЈИНА ВОЈВОДИНА

Покрајински секретаријат за образовање, прописе, управу и националне мањине – националне заједнице

A început Tabăra multiculturalismului la Kanjiža


Vicepreședintele Guvernului Provincial şi secretarul provincial Róbert Ótott a deschis oficial „Tabăra multiculturalismului” la Kanjiža. Tabăra face parte dintr-un proiect mai amplu al Guvernului Provincial, numit Afirmarea multiculturalismului și toleranței în Voivodina, al cărui scop principal este de a promova valorile diversității culturale și de a încuraja cooperarea și înțelegerea interetnică între tineri.

Pe parcursul a două sesiuni de câte patru zile, prin socializare, lucru în echipă și concursuri, în total 144 de participanți din 16 școli din Voivodina vor avea ocazia să cunoască prieteni noi, să-și extindă orizonturile și să învețe unii de la alții.

„Ceea ce face ca această tabără să fie specială este faptul că reflectă spiritul Voivodinei - un spațiu în care diferite popoare, limbi și culturi nu numai că coexistă, ci trăiesc împreună, construiesc încredere și respectă diferențele.” „Prin conversație, deschidere și ascultare reciprocă, voi deveniți titularii schimbării și construiți o societate mai deschisă și mai tolerantă”, a subliniat Ótott la deschidere.

Tabăra se realizează în organizarea Secretariatului Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale - Comunitățile Naționale, în cooperare cu Asociația Sportivă „Bros Jim” și cu sprijinul autoguvărnării locale.

Pe lângă activitățile sportive, recreative și educaționale, programul taberei include și ateliere creative și conținut care promovează multiculturalismul, spiritul de echipă și fairplay-ul. Ca și în anii precedenți, participanții cu cel mai bun succes vor fi premiaţi cu o excursie educativă organizată de Secretariatul Provincial, care își propune să consolideze valorile proiectului și să ofere tinerilor oportunitatea de a cunoaște zone și comunități apropiate din punct de vedere cultural.

Pentru implementarea taberei din acest an, Secretariatul a oferit un sprijin financiar în valoare de 4 milioane de dinari.

La ceremonia de deschidere a participat și președintele comunei Kanjiža, Róbert Fejsztámer.

17.06.2025